Ioan 4

¹Domnul a aflat că Fariseii au auzit că El face și botează mai mulți ucenici decât Ioan. ²Însă Isus nu boteza El însuș, ci ucenicii Lui. ³Atunci a părăsit Iudea, și S-a întors în Galilea. ⁴Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, ⁵a ajuns lângă o cetate din ținutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul, pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif. ⁶Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, ședea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al șaselea. ⁷A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus. ⁸Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării. ⁹Femeia Samariteancă i-a zis: „Cum Tu, Iudeu, ceri să bei dela mine, femeie Samariteancă?”-Iudeii, în adevăr, n-au legături cu Samaritenii. ¹⁰-Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, și Cine este Cel ce-ți zice: ,Dă-Mi să beau!” tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie.” ¹¹„Doamne”, i-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoți apă, și fântâna aste adâncă; de unde ai putea să ai dar această apă vie? ¹²Ești Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta, și a băut din ea el însuș și feciorii lui și vitele lui?” ¹³Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăși sete. ¹⁴Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va țîșni în viața vecinică.” ¹⁵„Doamne”, i-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete, și să nu mai vin până aici să scot.” ¹⁶„Du-te”, i-a zis Isus, „de cheamă pe bărbatul tău, și vino aici”. ¹⁷Femeia i-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat. ¹⁸pentru că cinci bărbați ai avut; și acela, pe care-l ai acum, nu-ți este bărbat. Aici ai spus adevărul.” ¹⁹„Doamne”, i-a zis femeia, „văd că ești prooroc. ²⁰Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta; și voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” ²¹„Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veți închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. ²²Voi vă închinați la ce nu cunoașteți; noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci mântuirea vine dela Iudei. ²³Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl. ²⁴Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh și în adevăr.” ²⁵„Știu”, i-a zis femeia, „că are să vină Mesia, (căruia I se zise Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.” ²⁶Isus i-a zis: „Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” ²⁷Atunci au venit ucenicii Lui, și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși nici unul nu i-a zis: „Ce căuți?” sau: „Despre ce vorbești cu ea?” ²⁸Atunci femeia și-a lăsat găleata, s-a dus în cetate, și a zis oamenilor: ²⁹„Veniți de vedeți un om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?” ³⁰Ei au ieșit din cetate, și veneau spre El. ³¹În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce, și ziceau: „Învățătorule, mănâncă!” ³²Dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare, pe care voi n-o cunoașteți.” ³³Ucenicii au început să-și zică deci unii altora: „Nu cumva i-a adus cineva să mănânce?” ³⁴Isus le-a zis: „mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimes, și să împlinesc lucrarea Lui. ³⁵Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: Ridicați-vă ochii, și priviți holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriș. ³⁶Cine seceră, primește o plată, și strânge roadă pentru viața vecinică; pentru ca și cel ce samănă și Cel ce seceră să se bucure în acelaș timp. ³⁷Căci în această privință, este adevărată zicerea: ,Unul samănă, iar altul seceră”. ³⁸Eu v-am trimes să secerați acolo unde nu voi v-ați ostenit; alții s-au ostenit, și voi ați intrat în osteneala lor.” ³⁹Mulți Samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.” ⁴⁰când au venit Samaritenii la El, L-au rugat să rămână la ei. Și El a rămas acolo două zile. ⁴¹Mult mai mulți au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. ⁴²Și ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înșine, și știm că acesta este în adevăr Hristosul, mântuitorul lumii.” ⁴³După aceste două zile, Isus a plecat de acolo, ca să se ducă în Galilea. ⁴⁴Căci El însuș spusese că un prooroc nu este prețuit în patria sa. ⁴⁵când a ajuns în Galilea, a fost primit bine de Galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră și ei la praznic. ⁴⁶Isus S-a întors deci în Cana din Galilea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaș împărătesc, al cărui fiu era bolnav. ⁴⁷Slujbașul acesta a aflat că Isus venise din Iudea în Galilea, s-a dus la El, și l-a rugat să vină și să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte. ⁴⁸Isus i-a zis: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu niciun chip nu credeți!” ⁴⁹Slujbașul împărătesc i-a zis: „Doamne, vino până nu moare micuțul meu.” ⁵⁰„Du-te”, i-a zis Isus, „fiul tău trăiește.” Și omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus, și a pornit la drum. ⁵¹Pe când se pogora el, l-au întâmpinat robii lui, și i-au adus vestea că fiul lui trăiește. ⁵²El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Și ei i-au zis: „Ieri, în ceasul al șaptelea, l-au lăsat frigurile.” ⁵³Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: „Fiul tău trăiește”. Și a crezut el și toată casa lui. ⁵⁴Acesta este iarăși al doilea semn, făcut de Isus, după ce S-a întors din Iudea în Galilea.