Ioan 6

¹După aceea, Isus S-a dus dincolo de marea Galileii, numită marea Tiberiadei. ²O mare gloată mergea după El, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi. ³Isus S-a suit pe munte, și ședea acolo cu ucenicii Săi. ⁴Paștele, praznicul Iudeilor, erau aproape. ⁵Isus Și-a ridicat ochii, și a văzut că o mare gloată vine spre El. Și a zis lui Filip: „De unde avem să cumpărăm pâni ca să mănânce oamenii aceștia?” ⁶Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că știa ce are de gând să facă. ⁷Filip i-a răspuns: „pânile, pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei (Grecește: dinari.), n-ar ajunge ca fiecare să capete puțintel din ele.” ⁸Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, i-a zis: ⁹„Este aici un băiețel, care are cinci pâni de orz și doi pești; dar ce sunt acestea la atâția?” ¹⁰Isus a zis: „Spuneți oamenilor să șadă jos.” În locul acela era multă iarbă. Oamenii au șezut jos, în număr de aproape cinci mii. ¹¹Isus a luat pânile, a mulțămit lui Dumnezeu, le-a împărțit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărțit celorce ședeau jos; de asemenea, le-a dat și din pești cât au voit. ¹²Dupăce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: „Strângeți fărămiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.” ¹³Le-au adunat deci, și au umplut douăsprezece coșuri cu fărămiturile care rămăseseră din cele cinci pâni de orz, după ce mâncaseră toți. ¹⁴Oamenii aceia, când au văzut minunea, pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este proorocul cel așteptat în lume.” ¹⁵Isus, fiindcă știa că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăși la munte, numai El singur. Isus umblă pe mare. ¹⁶când s-a înserat, ucenicii Lui s-au coborât la marginea mării. ¹⁷S-au suit într-o corabie, și treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, și Isus tot nu venise la ei. ¹⁸Sufla un vânt puternic și marea era întărâtată. ¹⁹După ce au vâslit cam douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblând pe mare și apropiindu-Se de corabie. Și s-au înfricoșat. ²⁰Dar Isus le-a zis: „Eu sunt, nu vă temeți!” ²¹Voiau deci să-L ia în corabie. Și corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau. ²²Norodul, care rămăsese de cealaltă parte a mării, băgase de seamă că acolo nu era decât o corabie, și că Isus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea. ²³A doua zi sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pânea, dupăce Domnul mulțămise lui Dumnezeu. ²⁴când au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s-au suit și ele în corăbiile acestea, și s-au dus la Capernaum să caute pe Isus. ²⁵când L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: „Învățătorule, când ai venit aici?” ²⁶Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pânile acelea, și v-ați săturat. ²⁷Lucrați nu pentru mâncarea peritoare, ci pentru mâncarea, care rămâne pentru viața vecinică, și pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică, însuș Dumnezeu, pe el l-a însemnat cu pecetea Lui.” ²⁸Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu?” ²⁹Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela, pe care l-a trimes El.” ³⁰„Ce semn faci Tu, deci”, I-au zis ei, „ca să-l vedem, și să credem în Tine? Ce lucrezi Tu? ³¹Părinții noștri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: ,Le-a dat să mănânce pâne din cer.” ³²Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că Moise nu v-a dat pânea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâne din cer; ³³căci pânea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer, și dă lumii viața”. ³⁴„Doamne”, I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pâne.” ³⁵Isus le-a zis: „Eu sunt pânea vieții. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; și cine crede în Mine, nu va înseta niciodată. ³⁶Dar v-am spus că M-ați și văzut, și tot nu credeți. ³⁷Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; și pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară: ³⁸căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimes. ³⁹Și voia Celuice M-a trimes, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. ⁴⁰Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul, și crede în El, să aibă viața vecinică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.” ⁴¹Iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt pânea care s-a pogorât din cer.” ⁴²Și ziceau: „Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată și mamă îi cunoaștem? Cum dar zice El: ,Eu M-am pogorât din cer?” ⁴³Isus le-a răspuns: „Nu cârtiți între voi. ⁴⁴Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimes; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. ⁴⁵În prooroci este scris: ,Toți vor fi învățați de Dumnezeu.” Așa că oricine a ascultat pe Tatăl, și a primit învățătura Lui, vine la Mine. ⁴⁶Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine dela Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl. ⁴⁷Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, are viața vecinică. ⁴⁸Eu sunt pânea vieții. ⁴⁹Părinții voștri au mâncat mană în pustie, și au murit. ⁵⁰pânea, care se pogoară din cer, este de așa fel, ca cineva să mănânce din ea, și să nu moară. ⁵¹Eu sunt pânea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pânea aceasta, va trăi în veac; și pânea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii.” ⁵²La auzul acestor cuvinte, Iudeii se certau între ei, și ziceau: „Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?” ⁵³Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncați trupul Fiului omului, și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viața în voi înșivă. ⁵⁴Cine mănâncă trupul Meu, și bea sângele Meu, are viața vecinică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. ⁵⁵Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, și sângele Meu este cu adevărat o băutură. ⁵⁶Cine mănâncă trupul Meu, și bea sângele Meu, rămâne în Mine, și Eu rămân în el. ⁵⁷După cum Tatăl, care este viu, M-a trimes pe Mine, și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi și el prin Mine. ⁵⁸Astfel este pânea, care s-a pogorât din cer, nu ca mana, pe care au mâncat-o părinții voștri, și totuși au murit: cine mănâncă pânea aceasta, va trăi în veac.” ⁵⁹Isus a spus aceste lucruri în sinagogă, când învăța pe oameni în Capernaum. ⁶⁰Mulți din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?” ⁶¹Isus, care știa în Sine că ucenicii Săi cârteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire? ⁶²Dar dacă ați vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?... ⁶³Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sunt duh și viață. ⁶⁴Dar sunt unii din voi care nu cred.” Căci Isus știa dela început cine erau ceice nu cred, și cine era Cel ce avea să-L vândă. ⁶⁵Și a adăogat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” ⁶⁶Din clipa aceea, mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi, și nu mai umblau cu El. ⁶⁷Atunci Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreți să vă duceți?” ⁶⁸„Doamne”, i-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții vecinice. ⁶⁹Și noi am crezut, și am ajuns la cunoștința că Tu ești Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.” ⁷⁰Isus le-a răspuns: „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Și totuși unul din voi este un drac.” ⁷¹Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscareoteanul; căci el avea să-L vândă: el, unul din cei doisprezece.