Vechiul Testament
Plângerile lui Ieremia 1
1Vai! Cum stă părăsită acum, cetatea aceasta atât de plină de popor altă dată! A rămas ca o văduvă! Ea, care altă dată era mare între neamuri, fruntașă printre țări, a ajus roabă astăzi! 2Plânge amarnic noaptea, și-i curg lacrămi pe obraji. Niciunul din toți cei ce o iubeau n-o mângâie; toți prietenii ei au părăsit-o, și i s-au făcut vrăjmași. 3Iuda a plecat în pribegie, din pricina apăsării și muncilor grele. Locuiește în mijlocul neamurilor, și nu găsește odihnă! Toți prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea. 4Drumurile Sionului sunt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători, toate porțile lui sunt pustii, preoții lui oftează; fecioarele lui sunt mâhnite, și el însuș este plin de amărăciune. 5Asupritorii lui sar biruitori, vrășmașii lui sunt mulțămiți. Căci Domnul l-a smerit, din pricina mulțimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului. 6S-a dus dela fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au ajuns ca niște cerbi care nu găsesc pășune, și merg fără putere înaintea celui ce-i gonește. 7În zilele necazului și ticăloșiei lui, Ierusalimul își aduce aminte de toate bunătățile de care a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor, iar vrăjmașii se uitau la el și râdeau de prăbușirea lui. 8Greu de păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă. Toți cei ce-l prețuiau îl disprețuiesc acum, văzîndu-i goliciunea, și el însuș se întoarce în altă parte și oftează. 9Necurăția sta lipită pe poala hainei lui, și nu se gândea la sfârșitul său. A căzut greu de tot. Nimeni nu-l mângâie.”Vezi-mi ticăloșia, Doamne, căci iată ce semeț este vrăjmașul!”- 10Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai scump; ba încă a văzut cum, în Locașul lui cel sfânt, au intrat neamurile cărora Tu le poruncisei să nu intre în adunarea Ta! 11Tot poporul lui caută pâne suspinând; și-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-și țină viața. „Uită-Te, Doamne, și privește cât de înjosit sunt!” 12O! voi, care treceți pe lângă mine, priviți și vedeți dacă este vre o durere ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse! 13Mi-a asvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un laț supt picioare, și m-a dat înapoi. M-a lovit cu pustiire și o lâncezeală de toate zilele! 14mâna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele, care stau împletite și legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea. Domnul m-a dat în mânile acelora, cărora nu pot să le stau împotrivă. 15Domnul a trântit la pământ pe toți vitejii din mijlocul meu; a strâns o oștire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul; ca în teasc a călcat Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda. 16De aceea plâng, îmi varsă lacrămi ochii, căci s-a depărtat dela mine Cel ce trebuia să mă mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viața; fiii mei sunt zdrobiți, căci vrăjmașul a biruit. 17Sionul întinde mânile rugător, și nimeni nu-l mângâie. Domnul a trimes împotriva lui Iacov dejur împrejur vrăjmași; Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor. 18Domnul este drept, căci m-am răzvrătit împotriva poruncilor Lui. Ascultați, toate popoarele, și vedeți-mi durerea! Fecioarele și tinerii mei s-au dus în robie. 19Mi-am chemat prietenii, dar m-au înșelat, preoții și bătrânii mei au murit în cetate, căutând hrană, ca să-și țină viața.” 20„Doamne, uită-Te la necazul meu. Lăuntrul meu fierbe, mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător. Afară sabia m-a lăsat fără copii, în casă moartea. 21M-au auzit suspinând, dar nimeni nu m-a mângâiat. Toți vrăjmașii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o; dar vei aduce, vei vesti ziua când și ei vor fi ca mine. 22Adu toată răutatea lor înaintea Ta, și fă-le cum mi-ai făcut mie, pentru toate fărădelegile mele! Căci suspinurile mele sunt multe, și inima îmi este bolnavă.”
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.