Vechiul Testament
Plângerile lui Ieremia 4
1Vai! cum s-a înegrit aurul, și cum s-a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele sfântului Locaș pela toate colțurile ulițelor! 2Cum sunt priviți acum fiii Sionului, cei aleși și prețuiți ca aurul curat altă dată, cum sunt priviți acum, vai! Ca niște vase de pământ, și ca o lucrare făcută de mânile olarului! 3Chiar și șacalii își apleacă țîța, și dau să sugă puilor lor; dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struții din pustie. 4Limba sugătorului i se lipește de cerul gurii, uscată de sete; copiii cer pâne, dar nimeni nu le-o dă. 5Ceice se hrăneau cu bucate alese, leșină pe ulițe. Ceice fuseseră crescuți crescuți în purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi! 6Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost nimicită într-o clipă, fără să fi pus cineva mâna pe ea. 7Voivozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele; trupul le era mai roș decât mărgeanul; fața le era ca safirul. 8Dar acum înfățișarea le este mai negricioasă decât funinginea; așa că nu mai sunt cunoscuți pe ulițe, pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul. 9Ceice pier uciși de sabie sunt mai fericiți decât ceice pier de foame, care cad sleiți de puteri, din lipsa roadelor câmpului! 10Femeile, cu toată mila lor, își fierb copiii, care le slujesc ca hrană, în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu. 11Domnul Și-a sleit urgia, Și-a vărsat mânia aprinsă; a aprins în Sion un foc, care-i mistuie temeliile. 12Împărații pământului n-ar fi crezut și nici unul din locuitorii lumii n-ar fi crezut că protivnicul, care-l împresura, are să intre pe porțile Ierusalimului. 13Iată roada păcatelor proorocilor săi, a nelegiuirilor preoților săi, care au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniți! 14Rătăceau ca orbii pe ulițe, mânjiți de sânge, așa că nimeni nu putea să se atingă de hainele lor. 15„Depărtați-vă, necuraților!” li se striga, „la o parte, la o parte, nu vă atingeți de noi!” când fugeau pribegind încoace și încolo, printre neamuri, se spunea: „Să nu mai locuiască aici!” 16În mânia Lui Domnul i-a împrăștiat și nu-Și mai îndreaptă privirile spre ei! Vrăjmașul n-a căutat la fața preoților, nici n-a avut milă de cei bătrâni. 17Și acolo ni se sfârșeau ochii, și așteptam zădarnic ajutor! Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam, care totuși nu ne-a izbăvit. 18Ne pândeau pașii, ca să ne împiedice să mergem pe ulițele noastre; ni se apropia sfârșitul, ni se împliniseră zilele... Da, ne venise sfârșitul! 19Prigonitorii noștri erau mai iuți de cât vulturii cerului. Ne-au fugărit pe munți, și ne-au pândit în pustie. 20Suflarea vieții noastre, unsul Domnului, a fost prins în gropile lor, el, despre care ziceam: „Vom trăi supt umbra lui printre neamuri.” 21„Bucură-te și saltă de bucurie, fiica Edomului, care louiește în țara Uț! Dar și la tine va trece potirul, și tu te vei îmbăta, și te vei desgoli! 22Fiica Sionului, nelegiuirea îți este ispășită: El nu te va mai trimete în robie. Dar ție, fiica Edomului, îți va pedepsi nelegiuirea; și îți va da pe față păcatele.”
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.