Se încarcă...

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea.

Psalmul 119:105

Vechiul Testament

1 Împărați 5

1Hiram, împăratul Tirului, a trimes pe slujitorii săi la Solomon; căci auzise că fusese uns împărat în locul tatălui său, și el iubise totdeauna pe David. 2Solomon a trimes vorbă lui Hiram: 3„Știi că tatăl meu David n-a putut să zidească o casă Domnului, Dumnezeului lui, din pricina războaielor cu care l-au înconjurat vrăjmașii lui, până ce Domnul i-a pus subt talpa picioarelor lui. 4Acum Domnul, Dumnezeul meu, mi-a dat odihnă din toate părțile; nu mai am nici protivnic, nici nenorociri! 5Iată că am de gând să zidesc o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu, cum a spus Domnul tatălui meu David, zicând: ,Fiul tău, pe care-l voi pune în locul tău, pe scaunul tău de domnie, el va zidi o casă Numelui Meu.” 6Poruncește acum să se taie pentru mine cedri din Liban. Slujitorii mei vor fi cu ai tăi, și-ți voi plăti simbria slujitorilor tăi așa cum o vei hotărâ tu; căci știi că dintre noi nimeni nu se pricepe să taie lemne ca Sidonienii.” 7când a auzit Hiram cuvintele lui Solomon, a avut o mare bucurie, și a zis: „Binecuvântat să fie astăzi Domnul, care a dat lui David un fiu înțelept, drept căpetenie a acestui mare popor!” 8Și Hiram a trimes răspuns lui Solomon: „Am auzit ce ai trimes să mi se spună. Voi face tot ce vei vrea în ce privește lemnele de cedru și lemnele de chiparos. 9Slujitorii mei le vor pogorâ din Liban la mare, și le voi trimete pe mare în plute până la locul pe care mi-l vei arăta: acolo, voi pune să le deslege, și le vei lua. Ceea ce cer în schimb, este să trimeți merinde casei mele.” 10Hiram a dat lui Solomon lemne de cedru și lemne de chiparos cât a voit. 11Și Solomon a dat lui Hiram douăzeci de mii de cori de grâu pentru hrana casei lui și douăzeci de cori de untdelemn curat; iată ce a dat Solomon în fiecare an lui Hiram. 12Domnul a dat înțelepciune lui Solomon, cum îi făgăduise. Între Hiram și Solomon a fost pace, și au făcut legământ împreună. 13Împăratul Solomon a luat din tot Israelul oameni de corvoadă, în număr de treizeci de mii. 14i-a trimes în Liban, câte zece mii pe lună, cu schimbul; o lună erau în Liban, și două luni erau acasă. Adoniram era mai mare peste oamenii de corvoadă. 15Solomon mai avea șaptezeci de mii de oameni care purtau poverile și optzeci de mii care tăiau pietrele în munți, 16afară de căpeteniile, în număr de trei mii trei sute, puse de Solomon peste lucrări și însărcinate cu privegherea lucrătorilor. 17Împăratul a poruncit să se scoată pietre mari și mărețe, cioplite pentru temeliile casei. 18Lucrătorii lui Solomon, ai lui Hiram, și Ghibliții, le-au cioplit, și au pregătit lemnele și pietrele pentru zidirea casei.

Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.

Vechiul Testament

Noul Testament

Setări de citire

Mărimea literei
20
Litera
Versetele
Numerele versetelor
Fundalul