Se încarcă...

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea.

Psalmul 119:105

Vechiul Testament

1 Împărați 6

1În al patru sute optzecilea an după ieșirea copiilor lui Israel din țara Egiptului, Solomon a zidit casa Domnului, în al patrulea an al domniei lui peste Israel, în luna Ziv, care este luna a doua. 2Casa pe care a zidit-o împăratul Solomon Domnului, era lungă de șase zeci de coți, lată de douăzeci, și înaltă de treizeci. 3Pridvorul dinaintea templului casei avea o lungime de douăzeci de coți, în lățimea casei, și zece coți lărgime în fața casei. 4Împăratul a făcut casei ferestre largi înlăuntru și strâmte afară. 5A zidit lipite de zidul casei mai multe rânduri de odăi, unul peste altul, de jur împrejur, care înconjurau zidurile casei, Templul și sfântul locaș; și a făcut astfel odăi lăturalnice de jur împrejur. 6Catul de jos era lat de cinci coți, cel dela mijloc de șase coți, iar al treilea de șapte coți; căci pe partea deafară a casei a făcut arcade strâmte împrejur ca grinzile să nu fie prinse în zidurile casei. 7când s-a zidit casa, s-au întrebuințat pietre cioplite gata înainte de a fi aduse acolo, așa că nici ciocan, nici secure, nici o unealtă de fer nu s-au auzit în casă în timpul zidirii. 8Intrarea odăilor din catul de jos era în partea dreaptă a casei; în catul dela mijloc te suiai pe o scară cotită, și tot așa dela catul de mijloc la al treilea. 9Dupăce a isprăvit de zidit casa, Solomon a acoperit-o cu scânduri și cu grinzi de cedru. 10A făcut de cinci coți de înalte fiecare din caturile dimprejurul întregei case, și le-a legat de casă prin lemne de cedru. 11Domnul a vorbit lui Solomon, și i-a zis: 12„Tu zidești casa aceasta! Dacă vei umbla după legile Mele, dacă vei împlini orânduirile Mele, dacă vei păzi și vei urma toate poruncile Mele, voi împlini față de tine făgăduința pe care am făcut-o tatălui tău David, 13voi locui în mijlocul copiilor lui Israel, și nu voi părăsi pe poporul Meu Israel.” 14După ce a isprăvit de zidit casa, 15Solomon i-a îmbrăcat zidurile pe din lăuntru cu scânduri de cedru, dela pardoseală până la tavan; a îmbrăcat astfel în lemn partea dinlăuntru, și a acoperit pardoseala casei cu scânduri de chiparos. 16A îmbrăcat cu scânduri de cedru cei douăzeci de coți ai fundului casei, dela pardoseală până în creștetul zidurilor, și a păstrat locul acesta ca să facă din el Sfânta Sfintelor, Locul prea sfânt. 17Cei patruzeci de coți de dinainte alcătuiau Casa, adică Templul. 18Lemnul de cedru din lăuntru avea săpături de colocinți, și flori deschise; totul era de cedru, nu se vedea nicio piatră. 19Solomon a pregătit Locul prea sfânt înlăuntru în mijlocul casei, ca să așeze acolo chivotul legământului Domnului. 20Locul prea sfânt avea douăzeci de coți lungime, douăzeci de coți lățime, și douăzeci de coți înălțime. Solomon l-a căptușit cu aur curat. A făcut înaintea Locului prea sfânt un altar de lemn de cedru, și l-a acoperit cu aur. 21Partea dinlăuntru a casei a căptușit-o cu aur, și a prins perdeaua dinlăuntru în lănțișoare de aur înaintea Locului prea sfânt, pe care l-a acoperit cu aur. 22A căptușit toată casa cu aur, casa întreagă, și a acoperit cu aur tot altarul care era înaintea Locului prea sfânt. 23În Locul prea sfânt a făcut doi heruvimi de lemn de măslin sălbatic, înalți de zece coți. 24Fiecare din cele două aripi ale unuia din heruvimi avea cinci coți, ceeace făcea zece coți dela capătul uneia din aripile lui până la capătul celeilalte. 25Al doilea heruvim avea tot zece coți. Măsura și chipul erau aceleași pentru amândoi heruvimii. 26Înălțimea fiecăruia din cei doi heruvimi era de zece coți. 27Solomon a așezat heruvimii în mijlocul casei, în partea dinlăuntru. Aripile lor erau întinse; aripa celui dintâi atingea un zid, și aripa celui de al doilea atingea celalt zid; iar celelalte aripi ale lor se întâlneau la capete în mijlocul casei. 28Solomon a acoperit și heruvimii cu aur. 29Pe toate zidurile casei de jur împrejur, în partea din fund și în față, a pus să sape chipuri de heruvimi, de finici și de flori deschise. 30A acoperit pardoseala casei cu aur, în partea din fund și în față. 31La intrarea Locului prea sfânt a făcut două uși din lemn de măslin sălbatic; pragul de sus și ușiorii ușilor erau în cinci muchi. 32Cele două uși erau făcute din lemn de măslin sălbatic. A pus să sape pe ele chipuri de heruvimi, de finici, și de flori deschise, și le-a acoperit cu aur, a întins aurul și peste heruvimi și peste finici. 33A făcut deasemenea pentru poarta Templului, niște ușiori de lemn de măslin sălbatic, în patru muchi, 34și cu două uși de lemn de chiparos; fiecare ușă era făcută din două scânduri despărțite. 35A pus să sape pe ele chipuri de heruvimi, de finici și de flori deschise, și le-a acoperit cu aur, pe care l-a întins pe săpătura de chipuri. 36A zidit și curtea dinlăuntru din trei rânduri de pietre cioplite și dintr-un rând de grinzi de cedru. 37În anul al patrulea, în luna Ziv, s-au pus temeliile casei Domnului; 38și în anul al unsprezecelea, în luna Bul, care este a opta lună, casa a fost isprăvită în toate părțile ei și așa cum trebuia să fie. În timp de șapte ani a zidit-o Solomon.

Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.

Vechiul Testament

Noul Testament

Setări de citire

Mărimea literei
20
Litera
Versetele
Numerele versetelor
Fundalul