Vechiul Testament
2 Samuel 18
1David a numărat poporul care era cu el, și a pus peste ei căpetenii peste mii și căpetenii peste sute. 2A pus o treime din popor supt porunca lui Ioab, o treime supt Abișai, fiul Țeruiei, fratele lui Ioab, și o treime subt Itai din Gat. Și împăratul a zis poporului: „Vreau să ies și eu împreună cu voi.” 3Dar poporul a zis: „Să nu ieși! Căci dacă vom lua-o la fugă, luarea aminte nu se va îndrepta asupra noastră; și când vor cădea jumătate din noi, nu vor lua seama la noi; dar tu ești ca zece mii dintre noi, și acum este mai bine să ne vii în ajutor din cetate.” 4Împăratul le-a răspuns: „Voi face ce credeți că este mai bine.” Și împăratul a stat lângă poartă, în timp ce tot poporul ieșea cu sutele și miile. 5Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ioab, lui Abișai și lui Itai: „Pentru dragostea pe care o aveți față de mine, purtați-vă blând cu tânărul Absalom!” Și tot poporul a auzit porunca împăratului, dată tuturor căpeteniilor cu privire la Absalom. 6Poporul a ieșit în câmp înaintea lui Israel, și bătălia a avut loc în pădurea lui Efraim. 7Acolo, poporul lui Israel a fost bătut de slujitorii lui David, și a fost o mare înfrângere în ziua aceea, ca douăzeci de mii de oameni. 8Lupta s-a întins pe tot ținutul, și pădurea a mâncat mai mult popor în ziua aceea decât a mâncat sabia. 9Absalom s-a pomenit în fața oamenilor lui David. Era călare pe un catâr. Catârul a pătruns subt ramurile încâlcite ale unui mare stejar, și capul lui Absalom s-a prins de stejar; a rămas astfel spânzurat între cer și pământ, și catârul care era subt el a trecut înainte. 10Un om, văzînd lucrul acesta, a venit și a spus lui Ioab: „Iată, am văzut pe Absalom spânzurat de un stejar.” 11Și Ioab a zis omului care i-a adus știrea aceasta: „L-ai văzut! De ce dar nu l-ai tăiat pe loc? Ți-aș fi dat zece sicli de argint și un brâu.” 12Dar omul acela a zis lui Ioab: „Chiar dacă aș cântări în mâna mea o mie de sicli de argint, n-aș pune mâna pe fiul împăratului; căci noi am auzit următoarea poruncă pe care ți-a dat-o împăratul ție, lui Abișai și lui Itai: ,Luați seama fiecare la tânărul Absalom!” 13Și dacă l-ași fi omorât mișelește, nimic n-ar fi rămas ascuns împăratului, și tu însuți ai fi fost împotriva mea.” 14Ioab a zis: „Nu voi zăbovi atâta cu tine!” Și a luat trei săgeți în mână, și le-a înfipt în inima lui Absalom, care era încă plin de viață în mijlocul stejarului. 15Zece tineri, care duceau armele lui Ioab, au înconjurat pe Absalom, l-au lovit și l-au omorât. 16Ioab a sunat din trâmbiță; și poporul s-a întors, încetând astfel să mai urmărească pe Israel, oprit de Ioab. 17Au luat pe Absalom, l-au aruncat într-o groapă mare din mijlocul pădurii, și au pus peste el o grămadă foarte mare de petre. Tot Israelul a fugit, fiecare în cortul lui. 18Pe când trăia, Absalom își ridicase un stâlp de aducere aminte în valea împăratului. Căci zicea: „N-am fii, prin care să se poată păstra aducerea aminte a numelui meu.” Și a pus numele său stâlpului, care și astăzi se numește stâlpul lui Absalom. 19Ahimaaț, fiul lui Țadoc, a zis: „Lasă-mă, să dau fuga, și să duc împăratului vestea cea bună că Domnul i-a făcut dreptate, scăpându-l din mâna vrăjmașilor săi.” 20Ioab i-a zis: „Nu tu ai să duci veștile azi; le vei duce într-o altă zi, dar nu astăzi; fiindcă fiul împăratului a murit.” 21Și Ioab a zis lui Cuși: „Du-te și vestește împăratului ce ai văzut.” Cuși s-a închinat înaintea lui Ioab, și a dat fuga. 22Ahimaaț, fiul lui Țadoc, a zis iarăși lui Ioab: „Orice s-ar întâmpla, lasă-mă să alerg după Cuși.” Și Ioab a zis: „pentru ce vrei să alergi, fiule? Nu este o solie care-ți va fi de folos.” 23„Orice s-ar întâmpla, vreau să alerg”, a zis din nou Ahimaaț. Și Ioab i-a zis: „Dă fuga!” Ahimaaț a alergat pe drumul care duce în câmpie, și a luat-o înaintea lui Cuși. 24David ședea între cele două porți. Caraula s-a dus pe acoperișul porții spre zid; a ridicat ochii și s-a uitat. Și iată că un om alerga singur singurel. 25Caraula a strigat, și a dat de știre împăratului. Împăratul a zis: „Dacă este singur, aduce vești.” Și omul acela se apropia din ce în ce mai mult. 26Caraula a văzut un alt om alergând; a strigat la portar: „Iată un om aleargă singur singurel.” Împăratul a zis: „Și el aduce vești.” 27Caraula a zis: „Alergătura celui dintâi pare că e a lui Ahimaaț, fiul lui Țadoc.” Și împăratul a zis: „Este un om de bine, și aduce vești bune.” 28Ahimaaț a strigat, și a zis împăratului: „Este bine de tot!” S-a închinat înaintea împăratului cu fața până la pământ, și a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care a dat în mânile noastre pe cei ce ridicau mâna împotriva domnului nostru împăratul.” 29Împăratul a zis: „tânărul Absalom este bine, sănătos?” Ahimaaț a răspuns: „Am văzut o mare învălmășală, când a trimes Ioab pe slujitorul împăratului și pe mine, slujitorul tău: dar nu știu ce era.” 30Și împăratul a zis: „Stai colea la o parte.” Și Ahimaaț a stătut deoparte. 31Îndată a sosit Cuși. Și a zis: „Să afle domnul meu, împăratul, vestea cea bună! Astăzi Domnul ți-a făcut dreptate, scăpându-te din mâna tuturor celor ce se ridicau împotriva ta.” 32Împăratul a zis lui Cuși: „tânărul Absalom este bine, sănătos?” Cuși a răspuns: „Ca tânărul acesta să fie vrăjmașii domnului meu, împăratul, și toți cei ce se ridică împotriva ta, ca să-ți facă rău!” 33Atunci împăratul, cutremurându-se, s-a suit în odaia de sus a porții, și a plâns. Pe când mergea, zicea: „Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n-am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!”
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.