Se încarcă...

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea.

Psalmul 119:105

Vechiul Testament

2 Samuel 24

1Domnul S-a aprins de mânie din nou împotriva lui Israel; și a stârnit pe David împotriva lor, zicând: „Du-te și fă numărătoarea lui Israel și a lui Iuda”. 2Și împăratul a zis lui Ioab, căpetenia oștirii, care se afla lângă el: „Străbate toate semințiile lui Israel, dela Dan până la Beer-Șeba; să se facă numărătoarea poporului, și să știu la cât se ridică numărul lor.” 3Ioab a zis împăratului: „Domnul, Dumnezeul tău, să făcă poporul de o sută de ori mai mare, și împăratul, domnul meu, să vadă cu ochii lui lucrul acesta! Dar pentru ce vrea împăratul, domnul meu, să facă lucrul acesta?” 4Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab și căpeteniilor oștirii; și Ioab și căpeteniile oștirii au plecat dela împărat, ca să facă numărătoarea poporului Israel. 5Au trecut Iordanul, și au tăbărât la Aroer, la dreapta cetății care este în mijlocul văii Gad, și lângă Iaezer. 6Au venit pănă la Galaad și în țara lui Tahtim-Hodși. S-au dus până la Dan-Iaan, și în împrejurimile Sidonului. 7Au venit până la cetăîțuia Tir, și în toate cetățile Heviților și ale Cananiților. Au ieșit spre partea de miazăzi a lui Iuda, la Beer-Șeba. 8Au străbătut astfel toată țara, și au ajuns la Ierusalim, după nouă luni și douăzeci de zile. 9Ioab a dat împăratului numărul poporului: erau în Israel opt sute de mii de oameni de război care scoteau sabia, și în Iuda cinci sute de mii de oameni. 10David a simțit cum îi bătea inima, dupăce făcuse numărătoarea poporului. Și a zis Domnului: „Am săvârșit un mare păcat, făcând lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoiește și iartă nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un... nebun!” 11A doua zi, când s-a sculat David, cuvântul Domnului a vorbit astfel proorocului Gad, văzătorul lui David: 12„Du-te și spune lui David: ,Așa vorbește Domnul: ,Îți pun înainte trei nenorociri; alege una din ele, și te voi lovi cu ea.” 13Gad s-a dus la David, și i-a făcut cunoscut lucrul acesta, zicând: „Vrei șapte ani de foamete în țara ta, sau să fugi trei luni dinaintea vrăjmașilor tăi, care te vor urmări, sau să bântuie ciuma trei zile în țară? Acum alege, și vezi ce trebuie să răspund Celui ce mă trimete.” 14David a răspuns lui Gad: „sunt într-o mare strâmtoare! Oh! mai bine să cădem în mânile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mânile oamenilor!” 15Domnul a trimes ciuma în Israel, de dimineață până la vremea hotărâtă. Și, din Dan până la Beer-Șeba, au murit șaptezeci de mii de oameni din popor. 16Pe când îngerul întindea mâna peste Ierusalim ca să-l nimicească, Domnul S-a căit de răul acela, și a zis îngerului care ucidea poporul: „Destul! Trage-ți mâna acum.” Îngerul Domnului era lângă aria lui Aravna..., Iebusitul. 17David, văzînd pe îngerul care lovea pe popor, a zis Domnului: „Iată că am păcătuit! Eu sunt vinovat: dar oile acestea, ce au făcut? mâna Ta să se îndrepte dar împotriva mea și împotriva casei tatălui meu!” 18În ziua aceea, Gad a venit la David, și i-a zis: „Suie-te și înalță un altar Domnului în aria lui Aravna, Iebusitul.” 19David s-a suit, după cuvântul lui Gad, cum poruncise Domnul. 20Aravna s-a uitat, și a văzut pe împărat și pe slujitorii lui îndreptându-se spre el; și Aravna a ieșit, și s-a închinat înaintea împăratului, cu fața la pământ. 21Aravna a zis: „Pentru ce vine domnul meu, împăratul, la slujitorul lui?” Și David a răspuns: „Ca să cumpăr dela tine aria și să zidesc în ea un altar Domnului, pentru ca să înceteze urgia aceasta de peste popor.” 22Aravna a zis lui David: „Să ia domnul meu, împăratul, aria, și să aducă în ea jertfele care-i vor plăcea; vezi, boii vor fi pentru arderea de tot, și carăle cu uneltele lor vor ținea loc de lemne.” 23Aravna a dat împăratului totul. Și Aravna a zis împăratului: „Domnul, Dumnezeul tău, să te primească!” 24Dar împăratul a zis lui Aravna: „Nu! vreau s-o cumpăr dela tine pe preț de argint, și nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot, care să nu mă coste nimic.” Și David a cumpărat aria și boii cu cinzeci de sicli de argint. 25David a zidit acolo un altar Domnului, și a adus arderi de tot și jertfe de mulțămire. Atunci Domnul a fost potolit față de țară, și a încetat urgia deasupra lui Israel

Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.

Vechiul Testament

Noul Testament

Setări de citire

Mărimea literei
20
Litera
Versetele
Numerele versetelor
Fundalul