Se încarcă...

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea.

Psalmul 119:105

Vechiul Testament

Ezechiel 1

1În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe când eram între prinșii de război dela râul Chebar, s-au deschis cerurile, și am avut vedenii dumnezeiești. 2În a cincea zi a lunii-era în anul al cincilea al robiei împăratului Ioiachin,- 3Cuvântul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în țara Haldeilor, lângă râul Chebar; și acolo a venit mâna Domnului peste el. 4M-am uitat, și iată că a venit dela mează-noapte un vânt năpraznic, un nor gros, și un snop de foc, care răspândea de jurâmprejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieșea din mijlocul focului. 5Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfățișare avea o asemănare omenească. 6Fiecare din ele avea patru fețe, și fiecare avea patru aripi. 7Picioarele lor erau drepte, și talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui vițel, și scânteiau ca niște aramă lustruită. 8Supt aripi, de cele patru părți ale lor, aveau niște mâni de om; și toate patru aveau fețe și aripi. 9Aripile lor erau prinse una de alta. Și când mergeau, nu se întorceau în nicio parte, ci fiecare mergea drept înainte. 10cât despre chipul fețelor lor era așa: înainte, toate aveau o față de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o față de leu, la stânga lor, toate patru aveau câte o față de bou, iar înapoi, toate patru aveau câte o față de vultur. 11Aripile fiecăreia erau întinse în sus, așa că două din aripile lor ajungeau până la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile. 12Fiecare mergea drept înainte, și anume încotro le mâna duhul să meargă, într-acolo mergeau; iar în mersul lor nu se întorceau în nici o parte. 13În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca niște cărbuni de foc aprinși, care ardeau; și ceva ca niște făclii umbla încoace și încolo printre aceste făpturii vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare, și din el ieșeau fulgere. 14Făpturile vii însă când alergau și se întorceau, erau ca fulgerul. 15Mă uitam la aceste făpturi vii, și iată că pe pământ, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru fețe ale lor. 16Înfățișarea acestor roate și materialul din care erau făcute, păreau de hrisolit, și toate patru aveau aceeaș întocmire. Înfățișarea și alcătuirea lor erau de așa fel încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roate. 17când mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor, și nu se întorceau deloc în mersul lor. 18Aveau niște obezi de o înălțime înspăimântătoare, și pe obezile lor cele patru roate erau pline cu ochi de jur împrejur. 19când mergeau făpturile vii, mergeau și roatele pe lângă ele; și când se ridicau făpturile vii dela pământ, se ridicau și roatele. 20Unde le mâna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul; și împreună cu ele se ridicau și roatele, căci duhul făpturilor vii era în roate. 21când mergeau făpturile vii, mergeau și roatele; când se opreau ele, se opreau și roatele; când se ridicau depe pământ, se ridicau și roatele; căci duhul făpturilor vii era în roate. 22Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere a cerului, care semăna cu cristalul strălucitor, și se întindea în aer sus peste capetele lor. 23Supt cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, și mai aveau fiecare câte două aripi, care le acopereau trupurile. 24când umblau, am auzit vâjiitul aripilor lor ca vâjiitul unor ape mari, și ca glasul Celui Atotputernic. când mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oștiri; iar când se opreau, își lăsau aripile în jos. 25Și venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor; iar când se opreau își lăsau aripile în jos. 26Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care ședea pe el. 27Am mai văzut iarăși o lucire de aramă lustruită ca niște foc, înlăuntrul căruia era omul acesta, și care strălucea de jur împrejur; dela chipul rărunchilor lui până sus, și dela chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc, și de jur împrejur era înconjurat cu o lumină strălucitoare. 28Ca înfățișarea curcubeului, care sta în nor într-o zi de ploaie, așa era și înfățișarea acestei lumini strălucitoare, care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ, și am auzit glasul Unuia care vorbea.

Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.

Vechiul Testament

Noul Testament

Setări de citire

Mărimea literei
20
Litera
Versetele
Numerele versetelor
Fundalul