Vechiul Testament
Geneza 8
1Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe, de toate viețuitoarele și de toate vitele care erau cu el în corabie; și Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, și apele s-au potolit. 2Izvoarele Adâncului și stăvilarele cerurilor au fost închise, și ploaia din cer a fost oprită. 3Apele au scăzut de pe fața pământului, scurgându-se și împuținându-se, și, după o sutăcincizeci de zile, apele s-au micșorat. 4În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munții Ararat. 5Apele au mers scăzînd până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munților. 6După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse. 7A dat drumul unui corb, care a ieșit, ducându-se și întorcându-se, până când au secat apele de pe pământ. 8A dat drumul și unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe fața pământului. 9Dar porumbelul n-a găsit nici un loc ca să-și pună piciorul, și s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată fața pământului. Noe a întins mâna, l-a luat, și l-a băgat la el în corabie. 10A mai așteptat alte șapte zile, și iarăși a dat drumul porumbelului din corabie. 11Porumbelul s-a întors la el spre seară; și iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ. 12A mai așteptat alte șapte zile; și a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el. 13În anul șase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei: s-a uitat, și iată că fața pământului se uscase. 14În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot. 15Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe, și i-a zis: 16„Ieși din corabie, tu și nevastă-ta, fiii tăi și nevestele fiilor tăi cu tine! 17Scoate afară împreună cu tine toate viețuitoarele de tot felul care sunt cu tine, atât păsările cât și vitele și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mișune pe pământ, să crească și să se înmulțească pe pământ.” 18Și Noe a ieșit afară cu fiii săi, cu nevastă-sa și cu nevestele fiilor săi. 19Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mișcă pe pământ, după soiurile lor, au ieșit din corabie. 20Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate și din toate păsările curate, și a adus arderi de tot pe altar. 21Domnul a mirosit un miros plăcut; și Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul, din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereța lui; și nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut. 22cât va fi pământul, nu va înceta sămănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea!”
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.