Noul Testament
Luca 3
1În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar,-pe când Pilat din Pont era dregător în Iudea, Irod, cârmuitor al Galileii, Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei și al Trahonitei, Lisania, cârmuitor al Abilenei, 2și în zilele marilor preoți Ana și Caiafa,-Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia în pustie. 3Și Ioan a venit prin tot ținutul din împrejurimile Iordanului, și propovăduia botezul pocăinței, pentru iertarea păcatelor, 4după cum este scris în cartea cuvintelor proorocului Isaia: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: ,Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările. 5Orice vale va fi astupată, orice munte și orice deal va fi prefăcut în loc neted; căile strâmbe vor fi îndreptate, și drumurile zgronțuroase vor fi netezite. 6Și orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.” 7Ioan zicea dar noroadelor, care veneau să fie botezate de el: „Pui de năpârci, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare? 8Faceți dar roduri vrednice de pocăința voastră, și nu vă apucați să ziceți în voi înșivă: ,Avem pe Avraam ca tată!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. 9Securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face roadă bună, este tăiat și aruncat în foc.” 10Noroadele îl întrebau, și ziceau: „Atunci ce trebuie să facem?” 11Drept răspuns, el le zicea: „Cine are două haine, să împartă cu cine n-are nici una; și cine are de mâncare, să facă la fel.” 12Au venit și niște vameși să fie botezați, și i-au zis: „Învățătorului, noi ce trebuie să facem?” 13El le-a răspuns: „Să nu cereți nimic mai mult peste ce v-a fost poruncit să luați.” 14Niște oștași îl întrebau și ei, și ziceau: „Dar noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns: „Să nu stoarceți nimic dela nimeni prin amenințări, nici să nu învinuiți pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulțămiți cu lefurile voastre.” 15Fiindcă norodul era în așteptare, și toți se gândeau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva este el Hristosul, 16Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: „cât despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine, și căruia eu nu sunt vrednic să-I desleg cureaua încălțămintelor. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc. 17Acela are lopata în mână; Își va curăți aria cu desăvârșire, și Își va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.” 18Astfel propovăduia Ioan norodului Evanghelia, și-i dădea încă multe alte îndemnuri. 19Dar cârmuitorul Irod, care era mustrat de Ioan pentru Irodiada, nevasta fratelui său Filip, și pentru toate relele pe care le făcuse, 20a mai adăugat la toate celelalte rele și pe acela că a închis pe Ioan în temniță. 21După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat și Isus; și pe când Se ruga, s-a deschis cerul, 22și Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Și din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu ești Fiul Meu prea iubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!” 23Isus avea aproape treizeci de ani, când a început să învețe pe norod; și era, cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli, 24fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif, 25fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai, 26fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semei, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda, 27fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri, 28fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er, 29fiul lui Isus, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi, 30fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim, 31fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David, 32fiul lui Iese, fiul lui Iobed, fiul lui Booz, fiul lui Salmon, fiul lui Naason, 33fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda, 34fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor, 35fiul lui Seruh, fiul lui Ragau, fiul lui Falec, fiul lui Eber, fiul lui Sala, 36fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh, 37fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Maleleel, fiul lui Cainan, 38fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.