Se încarcă...

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea.

Psalmul 119:105

Noul Testament

Luca 6

1Într-o zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice de grâu, le frecau cu mânile, și le mâncau. 2Unii dintre Farisei le-au zis: „pentru ce faceți ce nu este îngăduit să faceți în ziua Sabatului?” 3Isus le-a răspuns: „Oare n-ați citit ce a făcut David, când a flămânzit, el, și cei ce erau împreună cu el? 4Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a luat pânile pentru punerea înaintea Domnului, a mâncat din ele, și a dat și celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănânce decât preoții?” 5Și le zicea: „Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului.” 6În altă zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus a intrat în sinagogă, și învăța pe norod. Acolo era un om, care avea mâna dreaptă uscată. 7Cărturarii și Fariseii pândeau pe Isus, să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să aibă de ce să-L învinuiască. 8Dar El le știa gândurile; și a zis omului, care avea mâna uscată: „Scoală-te, și stăi în mijloc.” El s-a sculat, și a stătut în picioare. 9Și Isus le-a zis: „Vă întreb: Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viață sau a o pierde?” 10Atunci, Și-a rotit privirile peste toți, și a zis omului: „Întinde-ți mâna!” El a întins-o, și mâna i s-a făcut sănătoasă ca și cealaltă. 11Ei turbau de mânie, și s-au sfătuit ce ar putea să facă lui Isus. 12În zilele acela, Isus S-a dus în munte să Se roage, și a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. 13când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi, și a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli, și anume: 14Pe Simon, pe care l-a numit și Petru; pe Andrei, fratele lui; pe Iacov; pe Ioan; pe Filip; pe Bartolomeu; 15pe Matei; pe Toma; pe Iacov, fiul lui Alfeu; pe Simon, numit Zilotul; 16pe Iuda, fiul lui Iacov; și pe Iuda Iscareoteanul, care s-a făcut vânzător. 17S-a pogorât împreună cu ei, și S-a oprit într-un podiș unde se aflau mulți ucenici de ai Lui, și o mare mulțime de oameni, care veniseră din toată Iudea, din Ierusalim, și de pe lângă marea Tirului și a Sidonului, ca să-L asculte și să fie vindecați de boalele lor. 18Cei chinuiți de duhuri necurate, erau vindecați. 19Și tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieșea o putere, care-i vindeca pe toți. 20Atunci Isus Și-a ridicat ochii spre ucenicii Săi, și a zis: „Ferice de voi, care sunteți săraci, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a voastră! 21Ferice de voi, care sunteți flămânzi acum, pentru că voi veți fi săturați! Ferice de voi care plângeți acum, pentru că voi veți râde! 22Ferice de voi, când oamenii vă vor urâ, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărâ, și vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! 23Bucurați-vă în ziua aceea, și săltați de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot așa făceau părinții lor cu proorocii. 24Dar, vai de voi, bogaților, pentru că voi v-ați primit aici mângâerea! 25Vai de voi, care sunteți sătui acum! pentru că voi veți flămânzi! Vai de voi, care râdeți acum, pentru că voi veți plânge și vă veți tângui! 26Vai de voi, când toți oamenii vă vor grăi de bine! Fiindcă tot așa făceau părinții lor cu proorocii mincinoși! 27Dar Eu vă spun vouă, care Mă ascultați: Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc, 28binecuvântați pe cei ce vă blastămă, rugați-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi. 29Dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce-i și pe cealaltă. Dacă îți ia cineva haina cu sila, nu-l opri să-ți ia și cămașa. 30Oricui îți cere, dă-i; și celuice-ți ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi. 31Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel. 32Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei. 33Dacă faceți bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii fac așa. 34Și dacă dați cu împrumut acelora dela care nădăjduiți să luați înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să ia înapoi întocmai. 35Voi însă, iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți ceva în schimb. Și răsplata voastră va fi mare, și veți fi fiii Celui Prea Înalt; căci El este bun și cu cei nemulțămitori și cu cei răi. 36Fiți dar milostivi, cum și Tatăl vostru este milostiv. 37Nu judecați, și nu veți fi judecați; nu osândiți, și nu veți fi osândiți; iertați, și vi se va ierta. 38Dați, și vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura.” 39Le-a spus și pilda următoare: „Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? 40Ucenicul nu este mai pe sus de învățătorul lui; dar orice ucenic desăvârșit va fi ca învățătorul lui. 41De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? 42Sau cum poți să zici fratelui tău: ,Frate, lasă-mă să-ți scot paiul din ochi” și, când colo, tu nu vezi bârna din ochiul tău? Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău. 43Nu este niciun pom bun, care să facă roadă rea, și niciun pom rău care să facă roadă bună. 44Căci orice pom se cunoaște după roada lui. Nu se strâng smochine din spini, nici nu se culeg struguri din mărăcini. 45Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbește gura. 46De ce-Mi ziceți: ,Doamne, Doamne!” și nu faceți ce spun Eu? 47Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele, și le face. 48Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte, și a așezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape, și s-a năpustit șivoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă. 49Dar cine aude și nu face, se aseamănă cu un om, care a zidit o casă pe pământ, fără temelie. Și s-a năpustit șivoiul asupra ei, ea s-a prăbușit îndată, și prăbușirea acestei case a fost mare.”

Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.

Vechiul Testament

Noul Testament

Setări de citire

Mărimea literei
20
Litera
Versetele
Numerele versetelor
Fundalul