Vechiul Testament
Maleahi 2
1„Acum, către voi se îndreaptă porunca aceasta, preoților! 2Dacă nu veți asculta, dacă nu vă veți pune inima ca să dați slavă Numelui Meu, zice Domnul oștirilor, voi arunca în voi blestemul, și voi blestema binecuvântările voastre; da, le-am și blestemat, pentru că n-aveți pe inimă porunca Mea. 3Iată, vă voi nimici sămânța, și vă voi arunca balega în față, balega vitelor pe care le jertfiți, și veți fi luați împreună cu ele. 4Veți ști atunci că Eu v-am dat porunca aceasta, pentru ca legământul Meu cu Levi să rămână în picioare, zice Domnul oștirilor. 5Legământul Meu cu el era un legământ de viață și de pace. I l-am dat ca să se teamă de Mine; și el s-a temut de Mine, a tremurat de Numele Meu. 6Legea adevărului era în gura lui, și nu s-a găsit nimic nelegiuit pe buzele lui; a umblat cu Mine în pace și în neprihănire, și pe mulți i-a abătut dela rău. 7Căci buzele preotului trebuie să păzească știința, și din gura lui se așteaptă învățătură, pentru că el este un sol al Domnului oștirilor. 8Dar voi v-ați abătut din cale, ați făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulți, și ați călcat legământul lui Levi, zice Domnul oștirilor. 9De aceea și Eu vă voi face să fiți disprețuiți și înjosiți înaintea întregului popor, pentru că n-ați păzit căile Mele, ci căutați la fața oamenilor, când tâlmăciți Legea. 10N-avem toți un singur Tată? Nu ne-a făcut un singur Dumnezeu? pentru ce dar suntem așa de necredincioși unul față de altul, pângărind astfel legământul părinților noștri? 11Iuda s-a arătat necredincios, și în Iuda și la Ierusalim s-a săvârșit o urâciune; fiindcă Iuda a spurcat ce este închinat Domnului, ce iubește Domnul, și s-a unit cu fiica unui dumnezeu străin. 12Domnul va nimici pe omul care a făcut lucrul acesta, pe cel ce veghează și răspunde, îl va nimici din corturile lui Iacov, și va nimici pe cel ce aduce un dar de mâncare Domnului oștirilor. 13Iată acum ce mai faceți: Acoperiți cu lacrămi altarul Domnului, cu plânsete și gemete, așa încât El nu mai caută la darurile de mâncare, și nu mai poate primi nimic din mânile voastre. 14Și dacă întrebați: ,pentru ce?”... pentru că Domnul a fost martor între tine și nevasta din tinereța ta, căreia acum nu-i ești credincios, măcar că este tovarășa și nevasta cu care ai încheiat legământ! 15Nu ne-a dat Unul singur Dumnezeu suflarea de viață și ne-a păstrat-o? Și ce cere acel Unul singur? Sămânță dumnezeiască! Luați seama dar în mintea voastră, și niciunul să nu fie necredincios nevestei din tinereța lui! 16,Căci Eu urăsc despărțirea în căsătorie,-zice Domnul, Dumnezeul lui Israel,-și pe cel ce își acopere haina cu silnicie,-zice Domnul oștirilor.De aceea, luați seama în mintea voastră, și nu fiți necredincioși!” 17Voi obosiți pe Domnul prin cuvintele voastre, și mai întrebați: „Cu ce L-am obosit?”-„Prin faptul că ziceți: ,Oricine face rău este bun înaintea Domnului, și de el are plăcere!” Sau: „Unde este Dumnezeul dreptății?”
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.