Marcu 6

¹Isus a plecat de acolo, și S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El. ²când a venit ziua Sabatului, a început să învețe pe norod în sinagogă. Mulți, când Îl auzeau, se mirau și ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înțelepciune este aceasta, care i-a fost dată? Și cum se fac astfel de minuni prin mânile Lui? ³Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda și al lui Simon? Și nu sunt surorile Lui aici între noi?” Și găseau o pricină de poticnire în El. ⁴Dar Isus le-a zis: „Un prooroc nu este disprețuit decât în patria Lui, între rudele Lui și în casa Lui.” ⁵N-a putut să facă nici o minune acolo, ci doar Și-a pus mânile peste câțiva bolnavi, și i-a vindecat. ⁶Și se mira de necredința lor. ⁷Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece, și a început să-i trimeată doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate. ⁸Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decât un toiag; să n-aibă nici pâne, nici traistă, nici bani de aramă la brâu; ⁹să se încalțe cu sandale, și să nu se îmbrace cu două haine. ¹⁰Apoi le-a zis: „În orice casă veți intra, să rămâneți acolo până veți pleca din locul acela. ¹¹Și, dacă în vreun loc nu vă vor primi, și nu vă vor asculta, să plecați de acolo, și să scuturați îndată praful de supt picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru pământul Sodomei și Gomorei decât pentru cetatea aceea.” ¹²Ucenicii au plecat, și au propovăduit pocăința. ¹³Scoteau mulți draci, și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi, și-i vindecau. ¹⁴Impăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit; și a zis: „Ioan Botezătorul a înviat din morți, și de aceea lucrează aceste puteri prin el.” ¹⁵Alții ziceau: „Este Ilie.” Iar alții ziceau: „Este un prooroc ca unul din prooroci.” ¹⁶Dar Irod, când a auzit lucrul acesta, zicea: „Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morți.” ¹⁷Căci Irod însuș trimesese să prindă pe Ioan, și-l legase în temniță, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentru că o luase de nevastă. ¹⁸Și Ioan zicea lui Irod: „Nu-ți este îngăduit să ții pe nevasta fratelui tău!” ¹⁹Irodiada avea necaz pe Ioan, și voia să-l omoare. Dar nu putea, ²⁰căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl știa om neprihănit și sfânt; îl ocrotea, și, când îl auzea, de multe ori sta în cumpănă, neștiind ce să facă; și-l asculta cu plăcere. ²¹Totuși a venit o zi cu bun prilej, când Irod își prăznuia ziua nașterii, și a dat un ospăț boierilor săi, mai marilor oastei și fruntașilor Galileii. ²²Fata Irodiadei a intrat la ospăț, a jucat, și a plăcut lui Irod și oaspeților lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, și-ți voi da.” ²³Apoi a adăugat cu jurământ: „Ori ce-mi vei cere, îți voi da, fie și jumătate din împărăția mea.” ²⁴Fata a ieșit afară, și a zis mamei sale: „Ce să cer? Și mamă-sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.” ²⁵Ea s-a grăbit să vină îndată la Împărat, și i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.” ²⁶Împăratul s-a întristat foarte mult; dar, din pricina jurămintelor sale și din pricina oaspeților, n-a vrut să zică nu. ²⁷A trimes îndată un ostaș de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostașul de pază s-a dus și a tăiat capul lui Ioan în temniță, ²⁸l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, și fata l-a dat mamei sale. ²⁹Ucenicii lui Ioan, când au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul, și l-au pus într-un mormânt. ³⁰Apostolii s-au adunat la Isus, și I-au spus tot ce făcuseră și tot ce învățaseră pe oameni. ³¹Isus le-a zis: „Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin.” Căci erau mulți care veneau și se duceau, și ei n-aveau vreme nici să mănânce. ³²Au plecat dar cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte. ³³Oamenii i-au văzut plecând, și i-au cunoscut; au alergat pe jos din toate cetățile, și au venit înaintea lor în locul în care se duceau ei. ³⁴când a ieșit din corabie, Isus a văzut mult norod; și I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi care n-aveau păstor; și a început să-i învețe multe lucruri. ³⁵Fiindcă ziua era pe sfârșite, ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: „Locul acesta este pustiu și ziua este pe sfârșite. ³⁶Dă-le drumul să se ducă în cătunele și satele de primprejur, ca să-și cumpere pâne, fiindcă n-au ce mânca.” ³⁷„Dați-le voi să mănânce”, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: „Oare să ne ducem să cumpărăm pâni de două sute de lei, și să le dăm să mănânce?” ³⁸Și El i-a întrebat: „câte pâni aveți? Duceți-vă de vedeți.” S-au dus de au văzut câte pâni au, și au răspuns: „Cinci, și doi pești.” ³⁹Atunci le-a poruncit să-i așeze pe toți, cete-cete, pe iarba verde. ⁴⁰Și au șezut jos în cete de câte o sută și de câte cincizeci. ⁴¹El a luat cele cinci pâni și cei doi pești. Și-a ridicat ochii spre cer, și a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pânile și le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea și cei doi pești, i-a împărțit la toți. ⁴²Au mâncat toți și s-au săturat; ⁴³și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu fărămituri de pâne și cu ce mai rămăsese din pești. ⁴⁴Cei ce mâncaseră pânile, erau cinci mii de bărbați. ⁴⁵Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie, și să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului. ⁴⁶Dupăce Și-a luat rămas bun dela norod, S-a dus în munte, ca să Se roage. ⁴⁷când s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe țărm. ⁴⁸A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Și într-a patra strajă din noapte, a mers la ei, umblând pe mare, și voia să treacă pe lângă ei. ⁴⁹când L-au văzut ei umblând pe mare, li s-a părut că este o nălucă, și au țipat; ⁵⁰pentru că toți L-au văzut, și s-au spăimântat. Isus a vorbit îndată cu ei, și le-a zis: „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!” ⁵¹Apoi S-a suit la ei în corabie, și a stat vântul. Ei au rămas uimiți și înmărmuriți, ⁵²căci nu înțeleseseră minunea cu pânile, fiindcă le era inima împietrită. ⁵³După ce au trecut marea, au venit în ținutul Ghenezaretului, și au tras la mal. ⁵⁴când au ieșit din corabie, oamenii au cunoscut îndată pe Isus, ⁵⁵au alergat prin toate împrejurimile, și au început să aducă pe bolnavi în paturi, pretutindeni pe unde se auzea că era El. ⁵⁶Oriunde intra El, în sate, în cetăți sau în cătune, puneau pe bolnavi pe piețe, și-L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Și toți câți se atingeau de El, erau tămăduiți.