Se încarcă...

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea.

Psalmul 119:105

Vechiul Testament

Mica 3

1Am zis: „Ascultați, căpetenii ale lui Iacov, și mai mari ai casei lui Israel! Nu este datoria voastră să cunoașteți dreptatea? 2Și totuși voi urâți binele și iubiți răul, le jupuiți pielea și carnea de pe oase! 3După ce au mâncat carnea poporului Meu, după ce-i jupoaie pielea, și-i sfărâmă oasele; îl fac bucăți; ca ceeace se fierbe într-o oală, ca și carnea dintr-un cazan, 4apoi strigă către Domnul. Dar El nu le răspunde, ci Își ascunde Fața de ei în vremea aceea, pentru că au făcut fapte rele. 5„Așa vorbește Domnul despre proorocii care rătăcesc pe poporul meu, care, dacă au de mușcat ceva cu dinții, vestesc pacea, iar dacă nu li se pune nimic în gură, vestesc războiul sfânt: 6„Din pricina aceasta, va veni noaptea peste voi... fără nici o vedenie! Și întunericul... fără nici o proorocie! Soarele va asfinți peste acești prooroci, și ziua se va întuneca peste ei! 7Văzătorii vor fi dați de rușine, ghicitorii vor roși, toți își vor acoperi barba; căci Dumnezeu nu va răspunde. 8Dar eu sunt plin de putere, plin de Duhul Domnului, sunt plin de cunoștința dreptății și de vlagă, ca să fac cunoscut lui Iacov nelegiuirea lui, și lui Israel păcatul lui.” 9„Ascultați dar lucrul acesta, căpetenii ale casei lui Iacov, și mai mari ai casei lui Israel, voi, cărora vă este scârbă de dreptate, și care suciți tot ce este drept; 10Voi care zidiți Sionul cu sânge, și Ierusalimul cu nelegiuire! 11Căpeteniile cetății judecă pentru daruri, preoții lui învață pe popor pentru plată, și proorocii lui proorocesc pe bani; și mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul și zic: „Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nici o nenorocire!” 12De aceea, din pricina voastră, Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre, și muntele Templului o înălțime acoperită de păduri.

Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.

Vechiul Testament

Noul Testament

Setări de citire

Mărimea literei
20
Litera
Versetele
Numerele versetelor
Fundalul