Se încarcă...

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea.

Psalmul 119:105

Vechiul Testament

Zaharia 9

1Iată proorocia, Cuvântul Domnului despre țara Hadrac; și va începe din Damasc. Căci Domnul are ochiul îndreptat asupra oamenilor și peste toate semințiile lui Israel. 2El se oprește și peste Hamat, care se mărginește cu Damascul, peste Tir și Sidon, cu toată înțelepciunea lor! 3Tirul și-a zidit o întăritură; a îngrămădit argint ca pulberea, și aur ca noroiul de pe ulițe. 4Iată că Domnul va pune mâna pe el, îi va năpusti puterea în mare, și el însuș va fi ars cu foc. 5Ascalonul va vedea lucrul acesta, și se va teme; Gaza de asemenea, și o va apuca un puternic cutremur; Ecronul deasemenea, căci nădejdea lui va fi dată de rușine; va pieri împăratul din Gaza, și Ascalonul nu va mai fi locuit. 6Străinul se va așeza în Asdod, și voi frânge mândria Filistenilor. 7Îi voi scoate sângele din gură, și urâciunile idolești dintre dinți, ca să fie și el o rămășiță pentru Dumnezeul nostru, și să fie ca o căpetenie din Iuda, și Ecronul ca Iebusiții. 8Voi tăbărâ în jurul Casei Mele, ca s-o apăr împotriva unei oștiri, împotriva celor ce se duc și vin, și nu va mai trece asupritorul peste ei, căci acum Mă uit cu ochii Mei. 9Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe. 10Voi nimici carăle de război din Efraim, și caii din Ierusalim, și arcurile de război vor fi nimicite. El va vesti nemurilor pacea, și va stăpâni dela o mare la cealaltă, și dela râu până la marginile pământului. 11Însă, cât pentru tine, Sioane, din pricina legământului tău pecetluit cu sânge, voi scoate pe prinșii tăi de război din groapa în care nu este apă. 12Întoarceți-vă la cetățuie, prinși de război plini de nădejde! O spun și astăzi, că îți voi întoarce îndoit! 13Căci Îmi încordez pe Iuda ca arc, și iau pe Efraim ca săgeată și voi scula pe copiii tăi, Sioane, împotriva copiilor tăi, Grecio! Te voi face ca sabia unui viteaz! 14Dar Domnul Se va arăta deaspura lor, și săgeata Lui va porni ca fulgerul; Domnul Dumnezeu va suna din trâmbiță, și va înainta vijelia dela miază-zi. 15Domnul oștirilor îi va ocroti, și vor mânca, și vor zdrobi pietrele de praștie, vor bea, vor face gălăgie ca amețiți de vin; vor fi plini ca un pahar de jertfă, ca și colțurile altarului. 16Domnul, Dumnezeul lor, îi va scăpa în ziua aceea, ca pe turma poporului Său; căci ei sunt pietrele cununii împărătești, care vor străluci în țara Sa! 17O! cât sunt de înfloritori! cât sunt de frumoși! Grâul va veseli pe tineri, și mustul pe fete.

Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.

Vechiul Testament

Noul Testament

Setări de citire

Mărimea literei
20
Litera
Versetele
Numerele versetelor
Fundalul