Pe data de 10 septembrie 2022 Biserica Penticostală din România a sărbătorit un secol de la începutul acestei credințe în țara noastră. Ziua de 10 septembrie 1922 este ziua în care soții Gheorghe și Persida Bradin au hotărât ca în locuința lor din Păuliș să întemeieze o biserică penticostală.
Familia Bradin din Păuliș
Gheorghe și Persida Bradin au auzit pentru prima dată despre credința penticostală în anul 1921 de la un consătean reîntors în localitate după un timp petrecut în Los Angeles, California. În anul 1922 soții Bradin au primit de la un alt consătean o broșură adusă din SUA în care principiile credinței penticostale erau prezentate în limba română. Această broșură se numea Adevărul biblic și vorbea despre vindecarea prin credință și primirea botezului cu Duhul Sfânt. În ea era trecută și o adresă din orașul Cleveland, statul Ohio, la care Gheorghe Bradin a trimis o scrisoare cerând unele lămuriri cu privire la rugăciunea stăruitoare pentru primirea botezului cu Duhul Sfânt.
Între timp, până nu primiseră răspuns la scrisoare, căutările familiei Bradin erau determinate foarte mult de starea de sănătate precară a Persidei. Ea era bolnavă de hidropizie, tuberculoză și basedow. În luna iunie a anului 1922, Gheorghe Bradin împreună cu Persida se deplasau de la Cuvin la Păuliș. Pe drum, pe când intrau în Păuliș, Persida s-a simțit atât de rău, încât i se părea că va muri înainte să ajungă acasă. Cei doi s-au oprit și au făcut o rugăciune, în urma căreia Persida a fost vindecată atât de tuberculoză, cât și de hidropizie. Mai târziu, tot la o rugăciune, Persida a fost vindecată și de boala basedow.
La începutul lunii septembrie 1922 soții Bradin primesc răspuns pentru scrisoarea trimisă la adresa din Cleveland. Răspunsul este scris de Pavel Budean din Akron, un oraș aflat la aproximativ 60 km de Cleveland. În urma citirii acestei scrisori, soții Bradin decid să devină penticostali, astfel că începând de duminică 10 septembrie 1922 ei nu mai frecventează adunarea baptistă al cărei conducător era chiar Gheorghe Bradin. În memoriile sale, Gheorghe Bradin descrie acest serviciu religios ca fiind un șir de câte șapte rugăciuni individuale, rostite de el și soția sa Persida, pe rând, „cum s-a rugat Ilie ca să plouă.” Așa au trecut două duminici, apoi au fost căutați de credincioșii baptiști din biserică. Unii dintre ei li s-au alăturat, astfel că pe la sfârșitul anului 1922 comunitatea penticostală din Păuliș număra aproximativ 30 de persoane majore, formând și un mic cor.
Primele botezuri
În anul 1923 au trăit și primele experiențe ale botezului cu Duhul Sfânt, însoțit de semnul vorbirii în alte limbi. Era ceea ce de fapt ei își doreau, această experiență a creștinismului apostolic. Înainte de aceasta, unii dintre cei care stăruiau au avut unele vedenii care le-au întărit credința. Prima persoană care a avut această experiență a fost Persida Semenasc din Cuvin în martie 1923. În ziua de 3 iunie 1923 au fost botezați cu Duhul Sfânt Persida Bradin și soțul ei Gheorghe Bradin, apoi în perioada următoare Persida Stoiu, Dimitrie Stoiu și Maria Andraș, toți din Păuliș, și Vasile Semenasc din Cuvin.
Primul botez în apă a fost oficiat de către Pavel Budean – venit într-o vizită în România – pe data de 16 octombrie 1924 la ora 23, în râul Mureș, la o depărtare de aproximativ 1,5 kilometri de localitatea Păuliș. Cu această ocazie au fost botezate în apă 16 persoane. Serviciile religioase nu puteau fi ținute ziua deoarece erau urmăriți atent de jandarmi. În aceste condiții, credincioșii penticostali se adunau de obicei de la ora 9 seara până la 5 dimineața, timp în care circulația pe străzi era oprită. În casele în care se adunau, puneau perne în geamuri, pentru ca de afară să nu se poată vedea că înăuntru este lumină (fapt care a dus la apariția unor zvonuri false despre credincioși), iar în timpul verii se adunau în păduri.
Cererea de recunoaștere
În contextul în care credincioșii penticostali aveau interdicție de a se întruni, Pavel Budean a avut inițiativa depunerii unei cereri de recunoaștere oficială la Ministerul Cultelor. Răspunsul la această cerere nu a fost primit de credincioși, dar a venit indirect prin decizia nr. 5734/29 ianuarie 1925 dată de Ministerul Cultelor, în care, printre asociațiile religioase interzise în România, erau trecuți și penticostalii.
Credincioșii din jurul Mediașului
Pe lângă grupul apărut în septembrie 1922 la Păuliș, în zona Aradului, la începutul deceniului 1920 sunt consemnați credincioși penticostali și în comunitățile săsești din localitățile Curciu și Dârlos, aflate în apropierea orașului Mediaș. Primele informații despre răspândirea credinței penticostale în această zonă sunt documentate de pastorul Eugen Bodor. Din datele colectate în anul 1936 și publicate în 1946 aflăm despre Susana Komerth, care în anul 1920 s-a întors din orașul american Detroit, în Curciu, localitatea sa de baștină. În Detroit, Susana a aderat la credința penticostală, experimentând și botezul cu Duhul Sfânt. În acest oraș exista pe atunci un grup mare de penticostali români, care până în anul 1922 au frecventat biserici americane. În anul 1922 românii din Detroit au înființat prima biserică penticostală românească din SUA.
Prima persoană convertită la învățătura „Evangheliei depline” propovăduită de Susana Komerth, care a trăit și experiența botezului cu Duhul Sfânt, este Reghina Mantsch din Dârlos, în anul 1921. Apoi, la credința penticostală au mai aderat Elisse Alischer, Reghina Schuber, Elisse Alicher II, Elisse Schuber și Etisse Kraus din localitatea Curciu și Maria Mantsch, Ana Mantsch, Sofia Ungar, Maria Ungar, Katerina Török și Michael Thelmann din localitatea Dârlos.
Alte informații fac referire la trei femei de etnie săsească care, după Primul Război Mondial, s-au deplasat la Berlin, unde au luat legătura cu o comunitate penticostală despre care au aflat dintr-o revistă. Aici au fost botezate în apă și au rămas un timp mai îndelungat, până au fost botezate cu Duhul Sfânt.
În perioada imediat următoare au luat ființă comunități penticostale și în alte localități din zonă: Păucea, Bazna, Bratei, Ațel, Dumbrăveni, Biertan și Mălâncrav. Acestea inițial au fost păstorite de Michael Thelmann, convertit în anul 1923, el fiind ordinat de misionarul suedez George Steen care a făcut o vizită în zona Mediaș. Totuși, în primii ani de existență, grupurile penticostale dintre sași au rămas închise în cadrul etnic, credința lor nepropagându-se în comunitățile românești.
Începuturile din Bucovina
Informații aduse recent în prim plan indică trăirea unor experiențe penticostale de către persoane din Bucovina imediat după Primul Război Mondial. Constantin Cornea din Vicovu de Sus s-a convertit la credința evanghelică pe când era pe front în anul 1917. Apoi de pe front el trimite o scrisoare acasă, mărturisindu-le schimbarea din viața sa. Cornea le spune despre adunarea din Pătrăuții de jos, zona Storojineț (azi în Ucraina), unde se află o comunitate care are convingeri identice cu cele la care a aderat el pe front. Biserica din Pătrăuții de Jos este prima biserică baptistă românească din zonă, formată în anul 1913. După ce Toader Nițu, cumnatul lui Constantin Cornea, se convertește și el, prin propovăduirea lui Nițu se pun bazele unei comunități baptiste în Vicovu de Sus. Deși membri acestui grup au aderat la credința baptistă, sunt mărturii că prin 1920 Iustina Nițu era cunoscută între ei ca fiind prorociță, probabil în contextul influențelor mistice a hristoverilor, duhoborilor sau molocanilor, apăruți în Rusia încă din secolele XVII-XVIII și care au proliferat în secolul XIX, sau a așa-numiților „pryguni” apăruți în zona Ucrainei în secolul XIX.
În această perioadă este documentat în zona Bucovinei un singur grup penticostal al cărei învățătură provenea din SUA. Acesta a fost format de Teofilat Rotariu din Udești, care în anul 1906, pe când avea 16 ani, a plecat la muncă în SUA împreună cu doi frați de-ai lui și alți prieteni. Aici s-a stabilit în Los Angeles, statul California, unde a lucrat la întreținerea unui atelier de strunguri. În anul 1910 Teofilat a avut un grav accident de muncă, fiind prins la curelele unui strung. Pe când era internat în spital, patronul său care era penticostal i-a vorbit despre credința mântuitoare și despre posibilitatea vindecărilor supranaturale. În urma ungerii cu untdelemn de către un pastor, starea de sănătate a lui Teofilat s-a îmbunătățit foarte repede. Teofilat a început să frecventeze o biserică penticostală unde a fost botezat în apă, apoi a trăit și experiența botezului cu Duhul Sfânt. În 1914 s-a întors în Udești de unde a fost recrutat și trimis pe front. După ce s-a întors din război, prin anul 1920, a format o comunitate penticostală în casa fratelui său mai mare. Pentru iarna 1920-1921 sunt consemnate patru persoane din Udești care au fost botezate cu Duhul Sfânt.
Totuși, despre existența unor credincioși penticostali în zona Bucovinei înainte de anul 1928, primii pionieri penticostali din zonă nu aveau cunoștință. Este cert că pastori precum Eugen Bodor, Pantelimon Cojocaru, Arcade Coroamă, Constantin Pătraș și Pavel Coroamă, de la care ne-au rămas relatări despre începutul penticostalismului, nu cunoșteau nimic despre grupuri penticostale în Bucovina înainte de 1928. Astfel de informații au fost documentate abia în ultimele trei decenii. Motivul pentru care aceste mărturii au rămas în penumbră pentru mult timp ar putea fi faptul că mai multe grupuri cu caracteristici penticostale din zonă au aderat între anii 1922-1927 la gruparea studenților în Biblie (martorii lui Yehova) răspândiți prin Bucovina în acea vreme. Cel puțin pentru comunitățile din Vicovu de Sus, Bilca și Solca este documentată în istoria lor o etapă în care au aparținut de această organizație. Aceeași explicație ne ajută să înțelegem și cum Gavril Cârstean, considerat de mulți primul penticostal din zonă în anul 1928, lider cunoscut între studenții în Biblie, reușește să înființeze în anul 1930 filiala Suceava, în urma migrării multor grupuri de la „studenți” spre penticostalism. Cel mai probabil că substratul penticostal existent în aceste comunități să fi fost determinat în trecerea lor la credința penticostală. La răspândirea penticostalismului în zona Bucovinei în anul 1928 un rol important au avut Augustin Buta din localitatea Deag (pe atunci în județul Târnava Mică, azi în județul Mureș), care a propovăduit mesajul penticostal prin zona Bucovinei și sora Agapia Vlașin (apare și sub variantele Vlas, Vlașiu, Wlaschin) din Solca. Sora Vlașin, o credincioasă baptistă din Solca a emigrat în orașul Detroit din SUA. Aici a devenit penticostală. Întorcându-se în Solca a găsit foștii credincioși baptiști de aici împărțiți între adventiști și studenți în Biblie. În situația întâlnită, sora Vlașin a început cu multă hotărâre să prezinte credința ei penticostală atât consătenilor ei, foști baptiști, cât și unor persoane din alte localități.
Trei începuturi, o singură trezire
Deși credința penticostală a apărut aproape simultan în trei zone ale țării, grupul apărut în Păuliș și împrejurimi avea să devină cunoscut în întreaga țară la începutul anului 1925, când a fost publicat în ziare răspunsul negativ primit la prima cerere de recunoaștere oficială depusă la minister de acest grup. Gheorghe Bradin mărturisește, că în urma publicării acestui răspuns, a primit mai multe scrisori și chiar vizita unor persoane care erau interesate de noua credință penticostală. Astfel, putem observa că lucrarea de trezire spirituală a „ploii târzii” a început simultan în mai multe părți ale României, dar data de 10 septembrie 1922 s-a impus ca o piatră de hotar al începutului acestei treziri în contextul în care grupul apărut la Păuliș a devenit cunoscut în întreaga țară ca fiind cel inițial.
PS: Pentru cei interesați de istoria penticostalismului românesc recomandăm următoarele cărți ale autorului: Istoria Bisericii Penticostale din România (1922-1989): instituție și harisme (2016); Foc din cer: un secol de penticostalism românesc (2022); Labirintul oglinzilor: șase ipostaze ale pionierului penticostal Eugen Bodor (2022).
Apărut în Revista ElimNumărul 109, iulie 2025 · Asemănarea cu HristosCitește articolul în revistă
